Home / Codul fiscal / Titlul IX - Impozite şi taxe locale / Capitolul 11 - Facilităţi comune / Articolul 284 - Facilităţi pentru persoane fizice

Articolul 284 - Facilităţi pentru persoane fizice

(1) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe prevăzute la art. 282 şi art. 283 nu se aplică pentru:

a) veteranii de război;

b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în alte legi.

(2) Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, nu datorează:

a) impozitul pe clădiri pentru locuinţa situată la adresa de domiciliu;

b) impozitul pe teren aferent clădirii prevăzute la lit. a);

c) taxa asupra mijloacelor de transport aferentă unui singur autoturism tip hycomat sau a unui mototriciclu.

(3) Impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren nu se aplică văduvelor de război şi văduvelor veteranilor de război care nu s-au recăsătorit.

(4) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi taxa pentru eliberarea unei autorizaţii pentru desfăşurarea unei activităţi economice nu se datorează de către persoanele cu handicap grav sau accentuat şi de persoanele încadrate în gradul I de invaliditate.

(5) În cazul unei clădiri, al unui teren sau al unui mijloc de transport deţinut în comun de o persoană fizică prevăzută la alin. (1), (2), (3) sau (4), scutirea fiscală se aplică integral pentru proprietăţile deţinute în comun de soţi.

(6) Scutirea de la plata impozitului pe clădiri se aplică doar clădirii folosite ca domiciliu de persoanele fizice prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4).

(7) Scutirea de la plata impozitului pe teren se aplică terenului aferent clădirii utilizate de persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. b), alin. (2) şi alin. (4).

(7^1) Scutirea de la plata taxei asupra mijloacelor de transport se aplică doar pentru un singur mijloc de transport, la alegerea persoanelor fizice prevăzute la alin. (1) şi (2).

(7^2) Scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale, precum şi de la plata impozitului corespunzător pentru terenurile arabile, fâneţe şi păduri, în suprafaţă de până la 5 ha, se aplică pentru veteranii de război, văduvele de război şi văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit.

(8) Scutirea de la plata impozitului prevăzută la alin. (1), (2), (3) sau (4) se aplică unei persoane începând cu prima zi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în vederea scutirii.

(9) Persoanele fizice şi/sau juridice române care reabilitează sau modernizează termic clădirile de locuit pe care le deţin în proprietate, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 29/2000 privind reabilitarea termică a fondului construit existent şi stimularea economisirii energiei termice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 325/2002, sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri pe perioada de rambursare a creditului obţinut pentru reabilitarea termică, precum şi de taxele pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru lucrările de reabilitare termică.

(10) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe prevăzute la art. 282 şi art. 283 se reduc cu 50%, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea unor facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu modificările ulterioare, pentru persoanele fizice care domiciliază şi trăiesc în localităţile precizate în:

a) Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni, cu modificările ulterioare;

b) Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele măsuri şi acţiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a judeţului Tulcea şi a Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", cu modificările ulterioare.

(11) Nu se datorează taxa asupra succesiunii, prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, republicată, cu modificările ulterioare, dacă încheierea procedurii succesorale a fost făcută în termen de un an de la data decesului autorului bunurilor. Această taxă nu se datorează nici în cazul autorilor decedaţi anterior datei de 1 ianuarie 2005, dacă încheierea procedurii succesorale a fost făcută până la data de 31 decembrie 2005 inclusiv.

(12) Taxele de timbru prevăzute la art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la autentificarea actelor între vii, translative ale dreptului de proprietate şi ale altor drepturi reale ce au ca obiect terenuri fără construcţii, din extravilan, se reduc la jumătate.

(13) Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea unei persoane fizice, dacă:

a) clădirea este o locuinţă nouă, realizată în condiţiile Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; sau

b) clădirea este realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

(14) Scutirile de impozit prevăzute la alin. (13) se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar al acesteia.

Norme metodologice

206. Scutirea de impozit pe clădiri, impozit pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, de taxele speciale adoptate de consiliile locale, precum şi de alte taxe locale stabilite conform art. 283 din Codul fiscal se acordă pentru:

a) veteranul de război;

b) persoana fizică, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează:

1. a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate;

2. a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare;

3. a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu;

4. a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată;

5. a fost supravieţuitoare a trenului morţii;

6. este soţul/soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;

c) persoana care, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:

1. a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;

2. a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;

3. a fost internată în spitale de psihiatrie;

4. a avut stabilit domiciliu obligatoriu;

5. a fost strămutată într-o altă localitate;

d) soţul/soţia celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, strămutaţi, deportaţi în străinătate sau prizonieri, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;

e) soţul/soţia celui decedat după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare sau din prizonierat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;

f) soţul/soţia celui decedat în condiţiile prevăzute la alineatele precedente şi care, din motive de supravieţuire, a fost nevoit să divorţeze de cel închis, internat abuziv în spitale de psihiatrie, deportat, prizonier sau strămutat, dacă nu s-a recăsătorit şi dacă poate face dovada că a convieţuit cu victima până la decesul acesteia;

g) persoana care a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;

h) persoana care a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului.

207. De drepturile prevăzute la art. 284 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal beneficiază şi persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, precum şi cele din rezistenţa armată care au participat la acţiuni de împotrivire cu arma şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

208. Scutirea de la plata:

1. impozitului pe clădiri pentru locuinţa situată la adresa de domiciliu;

2. impozitului pe teren aferent clădirii prevăzute la pct. 1;

3. taxei asupra mijloacelor de transport, aferentă unui singur autoturism tip hycomat sau a unui mototriciclu, se acordă pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, respectiv celor care au calitatea de:

a) luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989:

a.1) luptător rănit - atribuit celor care au fost răniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta;

a.2) luptător reţinut - atribuit celor care au fost reţinuţi de forţele de represiune ca urmare a participării la acţiunile pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989;

a.3) luptător remarcat prin fapte deosebite - atribuit celor care, în perioada 14 - 25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14 - 22 decembrie 1989; 

b) urmaş de erou-martir, şi anume: soţul supravieţuitor, părinţii celui decedat şi fiecare dintre copiii acestuia.

209. Categoriile de persoane prevăzute la art. 284 alin. (2) din Codul fiscal, pentru a beneficia de scutirile prevăzute de acesta, trebuie să prezinte certificate doveditoare, potrivit Legii nr. 341/2004.

210. Scutirea de impozit pe clădiri, impozit pe teren şi taxa pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru desfăşurarea unei activităţi economice se acordă pentru:

a) persoanele cu handicap grav;

b) persoanele cu handicap accentuat;

c) persoanele invalide de gradul I.

d) *** Abrogată

211. Scutirile prevăzute la art. 284 alin. (1) - (4) din Codul fiscal se acordă în proporţie de 100% pentru bunurile proprii şi pentru bunurile comune ale soţilor, stabilite potrivit Codului familiei*).

*) Codul familiei a fost abrogat. A se vedea Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată.

212. Scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale prevăzute de art. 284 din Codul fiscal se acordă persoanelor în cauză pe baza cererii acestora, proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului, începând cu luna următoare celei în care persoanele în cauză prezintă actele prin care se atestă situaţia respectivă. Copia actului rămâne ca document oficial la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, care îl certifică pentru conformitate.

213. Dacă au intervenit schimbări care conduc la modificarea condiţiilor în care se acordă scutirile prevăzute la art. 284 din Codul fiscal, persoanele în cauză trebuie să depună noi declaraţii fiscale în termen de 30 de zile de la apariţia schimbărilor.

214. Pentru a beneficia de scutirea de impozitul pe clădiri prevăzută la art. 284 alin. (9) din Codul fiscal, persoanele fizice sau juridice române care deţin în proprietate clădirile în cauză trebuie să depună la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale o cerere însoţită de copii de pe autorizaţia de construire pentru lucrările de reabilitare termică şi de pe documentele din care reiese perioada de rambursare a creditului obţinut pentru reabilitarea termică. Scutirea se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care persoanele au depus cererea respectivă.

215.

(1) Potrivit prevederilor art. 651 din Codul civil*), succesiunile se deschid prin moarte.

(2) *** Abrogat

(3) *** Abrogat

(4) *** Abrogat

(5) În aplicarea prevederilor art. 68 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 36/1995, şi ale art. 75 din regulamentul**) prevăzut la pct. 275, secretarului unităţii administrativ-teritoriale/secretarului sectorului municipiului Bucureşti, denumit în continuare secretar, din raza localităţii în care defunctul a avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoştinţă că moştenirea cuprinde bunuri imobile, procedând la verificarea datelor înregistrate în registrul agricol, îi revine obligaţia să trimită sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale notarului public care ţine opisul de evidenţă a procedurilor succesorale, cu menţionarea datelor prevăzute la art. 72 din acest regulament**), în cel mult 30 de zile calendaristice de la data decesului, sub sancţiunile prevăzute de lege.

(6) Sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale se întocmeşte obligatoriu în 3 exemplare, din care unul se înaintează notarului public, unul compartimentului de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale pentru cunoaşterea datelor de identitate a succesibililor, iar cel de-al treilea rămâne la secretar, ca unic document care stă la baza înregistrărilor din registrul prevăzut la alin. (7).

(7) Pentru urmărirea realizării atribuţiei prevăzute la alin. (6) secretarii au obligaţia conducerii unui registru de evidenţă a sesizărilor pentru deschiderea procedurii succesorale, care conţine următoarele coloane: numărul curent, numele şi prenumele defunctului, data decesului, numărul actului de deces, numărul şi data înregistrării sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale în registrul general pentru înregistrarea corespondenţei de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale respective, rolul nominal unic, volumul/poziţia nr. din registrul agricol, numărul şi data confirmării primirii de către notarul public şi observaţii.

(8) Registrul prevăzut la alin. (7), al cărui model se stabileşte potrivit prevederilor pct. 256, va fi numerotat, şnuruit, sigilat şi înregistrat în registrul general pentru înregistrarea corespondenţei, prin grija secretarului, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(9) În registrul de evidenţă a sesizărilor pentru deschiderea procedurii succesorale se trec şi defuncţii cu ultimul domiciliu în localitatea din raza de competenţă a secretarului respectiv, cu precizarea că nu se mai înaintează la notarul public sesizarea respectivă, iar la rubrica "observaţii" se face menţiunea "fără bunuri imobile".

(10) Prealabil înaintării către notarul public a sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale, secretarul va solicita compartimentului de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale să cerceteze poziţia din rolul nominal unic al defunctului, în ceea ce priveşte impunerea pentru cei 5 ani din urmă.

(11) Când se constată că defunctul - autor al succesiunii, în calitate de contribuabil, a fost omis sau insuficient impus pentru anul decesului sau pentru oricare alt an din cei 5 ani anteriori decesului, se va proceda la consemnarea în sesizare a creanţelor bugetare datorate, acestea socotindu-se ca o sarcină succesorală, făcând parte din pasivul succesoral, iar moştenitorii răspund solidar în ceea ce priveşte plata creanţelor bugetare respective.

(12) Cercetarea prevăzută la alin. (11) se face atât asupra înregistrărilor din registrul de rol nominal unic, cât şi asupra celor din registrul agricol.

(13) *** Abrogat

*) Vechiul Cod civil a fost abrogat. A se vedea art. 954 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată.

**) Regulamentul prevăzut la pct. 275 a fost aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 710/C/1995, în prezent abrogat. A se vedea Ordinul ministrului justiţiei nr. 2333/C/2013.

Menţionăm că şi pct. 275 a fost abrogat prin Hotărârea Guvernului nr. 1861/2006 ().

215^1.

(1) Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea locuinţei nr. 114/1996, pentru contribuabilii persoane fizice, titulari ai contractelor de construire a unei locuinţe cu credit sau ai contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţelor noi care se realizează în condiţiile art. 7 - 9 din legea menţionată mai sus, scutirea de la plata impozitului pe clădiri se acordă pe timp de 10 ani de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dobândită locuinţa respectivă.

(2) Beneficiarii de credite, în condiţiile prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994, sunt scutiţi de la plata impozitului pe clădiri pe o perioadă de 10 ani de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dobândită locuinţa respectivă.

(3) Persoanele fizice beneficiare de credite care au dobândit locuinţe, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 19/1994, beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe clădiri începând cu această dată şi până la împlinirea termenului de 10 ani, calculat începând cu data dobândirii locuinţelor.

215^2.

(1) Pentru a putea beneficia de scutirile prevăzute la pct. 215^1 persoanele în cauză vor prezenta o cerere la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, împreună cu originalul şi copia actelor care le atestă această calitate, respectiv contractul de construire a unei locuinţe cu credit, contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei sau contractul de dobândire a locuinţei, după caz, şi procesul-verbal de predare-primire/preluare a locuinţei în cauză, numai pentru o clădire. Aceste scutiri se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care prezintă cererea şi documentele conexe acesteia, numai până la expirarea perioadei de 10 ani de la data dobândirii locuinţei.

(2) În cazul înstrăinării locuinţelor dobândite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 19/1994 şi al Legii nr. 114/1996, noii proprietari nu mai beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădiri.

(3) Declaraţiile fiscale pentru cazurile care intră sub incidenţa alin. (2) se depun la compartimentele de specialitate ale administraţiei publice locale în a căror rază de competenţă sunt situate clădirile, în termen de 30 de zile de la data înstrăinării/dobândirii acestora sau de la data de la care au intervenit schimbări care conduc la modificarea impozitului pe clădiri datorat atât de către contribuabilul care înstrăinează, cât şi de către cel care dobândeşte.

Cuprins

Capitolul 11 - Facilităţi comune
Articolul 284 - Facilităţi pentru persoane fizice
Articolul 285 - Facilităţi pentru persoanele juridice
Articolul 285^1 - Scutiri şi facilităţi pentru persoanele juridice
Articolul 286 - Scutiri şi facilităţi stabilite de consiliile locale

Curs BNR vineri, 29 martie 2024

1 EUR4.9695 RON
1 USD 4.6078 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

Decembrie Ianuarie Februarie
Euro 4,9704 4,9748 4,9748
USD 4,5580 4,5640 4,6097

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0200 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.6800 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 13.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci