Home / Codul fiscal / Titlul III - Impozitul pe venit / Capitolul 14 - Dispoziţii tranzitorii şi finale / Impozit pe venit / Articolul 94 - Dispoziţii tranzitorii

Articolul 94 - Dispoziţii tranzitorii

(1) Scutirile de la plata impozitului pe venit prevăzute în actele normative privind unele măsuri de protecţie ca urmare a concedierilor colective, pentru personalul disponibilizat, rămân valabile până la data expirării lor.

(2) Pierderile înregistrate în perioada de scutire de contribuabili nu se compensează cu veniturile obţinute din celelalte categorii de venituri în anii respectivi şi nu se reportează, reprezentând pierderi definitive ale contribuabililor.

(3) Prevederile privind îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 40 alin. (2) se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004.

(4) Prevederile art. 49 alin. (2^1), art. 50 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) se vor aplica în mod corespunzător începând cu 1 iulie 2010.

(5) Prevederile art. 55 alin. (3) lit. h) se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2010. Veniturile reprezentând:

— tichetele de creşă, acordate potrivit legii;

— tichetele de vacanţă, acordate potrivit legii;

— sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii, precum şi sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, acordate potrivit legii;

— sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestuia la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care nu îndeplinesc condiţiile de pensie, precum şi ajutoare sau plăţi compensatorii primite de poliţişti aflaţi în situaţii similare, al căror cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net, acordate potrivit legislaţiei în materie, devin impozabile începând cu drepturile aferente lunii iulie 2010.

(6) Procedura de aplicare a prevederii alin. (4) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(7) Venitul net anual impozabil, câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise, precum şi câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen, realizate de persoanele fizice în anul 2010, se declară în declaraţia privind venitul realizat, iar stabilirea şi plata impozitului se efectuează pe baza deciziei de impunere.

(8) Contribuabilii care desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi şi obţin venituri din activităţi independente pentru care venitul net a fost determinat în sistem real în anul 2011, în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, au dreptul să opteze începând cu anul 2012 pentru determinarea venitului net anual pe bază de norme de venit.

(9) Opțiunea se exercită prin completarea declarației privind venitul estimat/norma de venit cu informații privind stabilirea venitului net anual pe baza normelor de venit și depunerea la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfășurat activitate în anul 2011.

(10) Fişele fiscale care cuprind informaţii referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii aferente anului 2011 vor fi depuse până în ultima zi a lunii februarie a anului 2012.

(11) Dispoziţiile art. 59 şi art. 93 alin. (2) se aplică începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2012 pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor.

(12) Prevederile art. 48 alin. (4) lit. c^1) se aplică numai pentru mijloacele fixe achiziţionate începând cu 1 ianuarie 2012.

(13) Pentru veniturile realizate în baza contractelor aflate în derulare la data de 1 octombrie 2011, pentru care la data respectivă erau aplicabile prevederile art. 52, obligațiile privind calculul, reținerea și virarea impozitului reprezentând plăți anticipate sunt cele în vigoare la data plății veniturilor.

(14) În cazul veniturilor din arendare realizate în anul 2013 pentru care determinarea venitului net anual a fost efectuată în sistem real, obligaţiile fiscale sunt cele prevăzute în legislaţia în vigoare la data realizării acestora.

(15) Propunerile Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului pentru anul 2012 privind nivelul normelor anuale de venit corespunzătoare unei camere de închiriat în cazul veniturilor din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între una și 5 camere inclusiv, se transmit Ministerului Finanțelor Publice până la data de 10 ianuarie 2012. Direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, după caz, au obligația determinării și publicării anuale a normelor anuale de venit până la data de 15 ianuarie 2012, pe baza criteriilor stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale și turismului și al ministrului finanțelor publice și a propunerilor Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

(16) Pentru câştigurile/pierderile din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, realizate până la data de 1 ianuarie 2013, obligaţiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării acestora.

Norme metodologice

212. *** Abrogat.

213. *** Abrogat.

(17) Pentru veniturile din activităţi agricole realizate până la 1 februarie 2013, obligaţiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării acestora.

(18) Pentru veniturile din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit obţinute în perioada 1 ianuarie 2013 şi până la 1 februarie 2013, normele de venit se stabilesc de către direcţiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi se aprobă de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Normele de venit se stabilesc, se avizează şi se publică până cel târziu la data de 31 mai a anului pentru care se aplică aceste norme de venit. Norma anuală de venit se corectează astfel încât să corespundă perioadei impozabile cuprinse între 1 ianuarie 2013 şi 1 februarie 2013. Obligaţiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării acestora.

(19) Pentru veniturile obţinute din activităţi agricole pentru care venitul net anual se determină în sistem real între 1 ianuarie 2013 şi 1 februarie 2013 nu se mai stabilesc plăţi anticipate, iar venitul net anual se declară până la data de 25 mai 2014.

Cuprins

Capitolul 14 - Dispoziţii tranzitorii şi finale / Impozit pe venit
Articolul 94 - Dispoziţii tranzitorii
Articolul 95 - Definitivarea impunerii pe anul fiscal
Articolele 96-112 - *** Abrogate

Curs BNR joi, 28 martie 2024

1 EUR4.9730 RON
1 USD 4.6085 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

Decembrie Ianuarie Februarie
Euro 4,9704 4,9748 4,9748
USD 4,5580 4,5640 4,6097

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0500 RON
la Credit Europe Bank
1 USD = 4.6700 RON
la Credit Europe Bank
valabil pentru cumparare, la 08.30
Curs valutar banci

Convertor valutar banci