ANRE pune frână la montarea contoarelor inteligente de energie electrică

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a elaborat un nou ordin prin care limitează, în acest an, montarea de contoare inteligente de energie electrică.
Mihai Nicuţ - Dum, 11 feb. 2018, 11:34
ANRE pune frână la montarea contoarelor inteligente de energie electrică

Ordinul ANRE nr 25 din 2018 privind implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice, publicat recent în Monitorul Oficial, modifică o reglementare mai veche şi nu mai permite companiilor de distribuţie de electricitate montarea la scară largă a acestor contoare.

Mai précis, în vechiul ordin se spune ca „pentru implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice, ritmul aplicat de către operatorii de distribuţie concesionari este aprobat de ANRE şi are ca ţintă până în anul 2020 implementarea la circa 80% din numărul de clienţi finali”.

Noul ordin abrogă această prevedere, ceea ce înseamnă că distribuitorii nu trebuie să se mai grăbească cu montarea smartmeterelor.

Contoarele inteligente au început să fie montate în România acum trei ani şi, ele, sunt teoretic, mai avantajoase atât pentru distribuitorul de energie, cât şi pentru consumator. Instalarea acestor smartmetere este gratuită pentru consumator, distribuitorul urmând să-şi recupereze costurile prin tariful de distribuţie inclus în factură, reglementat de ANRE, care recunoaşte aceste costuri.

Cum ţinta stabilită anterior pentru 2020 era ca pentru 80% dintre consumatori să fie schimbat contorul, distribuitorii au demerat ample programe de instalare a acestor contoare. Enel, de exemplu, anunţa, în luna mai a anului trecut, că, până la sfârşitul anului, va instala 300.000 de astfel de contoare.

Citeşte şi: 

ANRE: Persoanele fizice nu pot produce şi livra energie în reţea, întrucât nu există o soluţie pentru fiscalizarea acestei activităţi. Oamenii puteau primi 20 de bani/KWh

Noul ordin elimină însă ţinta de 80% şi termenul limită. Care unt noile ţinte şi noul termen? Încă nu se ştie, şi distribuitorii vor afla abia în toamnă: „ANRE aprobă până la data de 30 septembrie 2018 condiţiile de întocmire a programelor de investiţii pentru implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice în România”, scrie în noul ordin.
Întrebarea care se pune este aşadar, acum, câte smartmetere mai pot instala distribuitorii cu costuri recunoscute de ANRE în tarif? Noul ordin stabileşte un plafon maxim al cheltuielilor recunoscute cu smart-meteringul de 10% din valoarea totală a programului anual de investiţii aprobat de ANRE pentru 2018. Aşadar, dacă distribuitorul nu vrea să suporte din banii lui instalarea smart-meterelor, trebuie să instaleze mai puţine, în limita acestui plafon.

Ce face un contor inteligent

Contoarele inteligente sunt conectate cu dispeceratul distribuitorului, pentru a putea fi realizat, de la distanță, automatizat, un flux bidirecțional de comunicare, în orice moment.

Instalarea acestor dispozitive care pot fi operate de la distanță o gamă largă de beneficii clienților. Prin sistemul de contorizare inteligentă fac citiri de la distanță a consumului de energie electrică, dar și operațiuni comerciale precum schimbări tarifare, conectări și deconectări, sporind astfel confortul clienților și reducând inconveniența vizitelor la locație. Astfel, furnizorii vor putea utiliza citirile automate oferite de contorul în loc de estimări, pentru facturare, astfel încât facturile vor reflecta mai bine consumul de energie electrică.

În plus, clienții vor putea avea acces la informații detaliate și actualizate la zi cu privire la consumul lor de energie. Această monitorizare în timp real le va permite acestora să-și planifice în mod adecvat consumul de energie. Contoarele inteligente colectează date privind calitatea furnizării de energie electrică, monitorizând în timp real continuitatea serviciului, raportând erori în sistemul de rețea sau defecțiuni și localizând anomaliile posibil cauzate de consumul necontorizat de energie.În plus, un sistem complet consolidat de contorizare inteligentă permite intervenții în timp real și restabilirea mai rapidă a serviciilor în caz de defecțiuni, precum și introducerea unor structuri tarifare flexibile. Tarifele zilnice, săptămânale, lunare sau chiar sezoniere, alături de perioadele flexibile de tarifare, vor putea extinde gama curentă de opțiuni care prevede facturarea lunară sau trimestrială.

Pentru distribuitori avantajele ţin de faptul că, pot afla oricând consumul de energie din zona concesionată, care poate fi astfel corelat cu producţia, ceea ce uşurează echilibrarea sistemului şi scade costurile. În plus, toţi consumatorii sunt facturaţi pentru consumul real la aceeaşi data, ceea ce iarăşi reprezintă un avantaj.

Te-ar mai putea interesa și
Fast Danube 2: România urmează să acceseze 230 de milioane de euro prin CEF 2 pentru îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre
Fast Danube 2: România urmează să acceseze 230 de milioane de euro prin CEF 2 pentru îmbunătățirea condițiilor de ...
Administrația Fluvială a Dunării de Jos din Galați (AFDJ RA) a depus la începutul anului cerere de finanțare de 230 de milioane de euro pentru proiectul Fast Danube 2, urmând ca acordul de......
Parisul estimează că 150.000 de soldați ruși au fost uciși de la începutul războiului din Ucraina
Parisul estimează că 150.000 de soldați ruși au fost uciși de la începutul războiului din Ucraina
Aproximativ 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, potrivit ...
O comisie canadiană de anchetă a stabilit că au existat ingerințe din partea Chinei în ultimele două scrutinuri federale, dar care n-au infleunțat rezultatele acestora
O comisie canadiană de anchetă a stabilit că au existat ingerințe din partea Chinei în ultimele două scrutinuri federale, ...
Ultimele alegeri canadiene, care au adus din nou la putere guvernul liberal al premierului Justin Trudeau, au fost vizate ...
Curtea Penală Internaţională avertizează cu privire la amenințările cu represalii primite la adresa sa și a personalului său
Curtea Penală Internaţională avertizează cu privire la amenințările cu represalii primite la adresa sa și a personalului ...
Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis vineri un avertisment la adresa "persoanelor care ameninţă cu represalii", ...