Autostrada Bucureşti-Alexandria, pe masa Guvernului. A fost dată liberalilor

Ministrul Transporturilor, deţinut de liberali, este mandatat de Guvern să se ocupe de construcţia unei autostrăzi Bucureşti-Alexandria. Până acum, de toate proiectele pentru construcţia autostrăzilor se ocupa instituţia condusă de pesedistul Dan Şova.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 13:00
Autostrada Bucureşti-Alexandria, pe masa Guvernului. A fost dată liberalilor

Autostrada care ar urma să lege capitala ţării de capitala judeţului Teleorman urmează să fie făcută în sistem de parteneriat public-privat, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern. Deşi de construcţia de autostrăzi se ocupă Compania Naţională de Autostrăzi (CNADNR), din subordinea ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură, pesedistul Dan Şova, de acest proiect se va ocupa Ministerul Transporturilor, condus de liberalul Relu Fenechiu.

În acest sens, CNADNR va pune la dispoziţia Ministerului Transporturilor toată documentaţia tehnică realizată până acum pentru acest proiect, în termen de trei zile de la momentul în care proiectul va fi adoptat de Guvern, potrivit proiectului.

Bucureşti-Alexandria este parte a unei viitoare „Autostrăzi a Sudului”, care să lege Capitala de vestul ţării, prin Alexandria, Slatina, Craiova şi Turnu Severin. A fost comandat deja un studiu de prefezabilitate, cu mai multe variante de traseu.

În cazul în care proiectul va avansa, el va dubla un alt proiect existent la nivelul Companiei de Autostrăzi, condusă de Şova: o autostradă sau drum expres Craiova-Piteşti, de 120 km, şosea construită tot în sistem de partaneriat public-privat, care să lege astfel Craiova de Capitală, dar pe traseul autostrăzii A1. Acest proiect a fost deja scos la licitaţie, costul estimat al lucrărilor fiind de circa 1,6 miliarde de euro.

 

VEZI AICI PROIECTUL 

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice din China că nu au oferit suficiente informaţii pentru investigaţia sa anti-subvenţii
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice din China că nu au oferit suficiente informaţii ...
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice (EV) din China că nu au pus la dispoziţie suficiente informaţii pentru investigaţia sa anti-subvenţii, au declarat pentru......
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel ...
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Impunerea unei taxe pentru marile companii producătoare de combustibili fosili ar putea stimula finanțarea pentru combaterea ...
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Așa cum Economica.net scris încă din primăvara anului trecut, Dacia ar putea înlocui varianta Stepway a modelului Sandero ...