Autostrăzile Vioricăi Dăncilă. Care sunt cei 350 de kilometri promişi până în 2020

România ar putea avea 350 de kilometri noi de autostradă până în 2020, potrivit premierului Viorica Dăncilă. ECONOMICA.NET prezintă proiectele pe care se bazează promisiunea şefei Executivului, considerată fantezistă de către un ONG dedicat infrastructurii.
Economica.net - mar, 06 feb. 2018, 22:13
Autostrăzile Vioricăi Dăncilă. Care sunt cei 350 de kilometri promişi până în 2020

Reţeaua de autostrăzi a României ar putea creşte cu aproape 660 de kilometri în următorii şase ani, conform unui document oficial privind programul de construcţie autostrăzi în perioada 2018 – 2023, obţinut în exclusivitate de către ECONOMICA.NET.

În cadrul acestui program este prevăzută recepţia a 350 de kilometri până în 2020, conform datelor extrase de către Economica.net şi prezentate în tabelul de mai jos.

Astfel, anul acesta ar putea fi recepţionaţi circa 95 de kilometri de autostradă: ciotul de la intrarea în Capitală a Autostrăzii Bucureşti – Ploieşti, Nodul Gilău, o secţiune din lotul 2 Lugoj – Deva, lotul 3 Lugoj – Deva, loturile 3 şi 4 Sebeş – Turda şi trei loturi din Autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş.

Anul viitor, este previzionată recepţia a încă 63 kilometri: lotul 4 Lugoj – Deva, loturile 1 şi 2 Sebeş Turda.

Cei mai mulţi kilometri de autostradă din mandatul actualului premier ar putea fi recepţionaţi în 2020. Pentru acel an, se estimează finalizarea a circa 194 de kilometri: lotul Râşnov – Cristian al Autostrăzii Comarnic – Braşov, lotul Ungheni – Ogra din Autostrada Târgu Mureş – Câmpia Turzii, circa 56 de kilometri de la Nădăşelu până la Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania şi Drumul Expres în regim de autostradă Craiova – Piteşti.

„Laurii” actualului program de construcţie autostrăzi vor fi culeşi însă abia de către Guvernul ce va fi instaurat în 2021, când se estimează inaugurarea a circa 215 kilometri. Astfel, atunci urmează să fie finalizate Autostrada de Centură a Capitalei, secţiunile 1 şi 5 ale Autostrăzii Sibiu – Piteşti, Autostrada Suplacu de Barcău – Borş, dar şi lotul Târgu Mureş – Ungheni din Autostrada Târgu Mureş – Câmpia Turzii şi Podul de la Brăila, cea mai complexă lucrare de infrastructură din istoria post-decembristă a României.

În 2022 ar putea fi recepţionaţi alţi 82 de kilometri, respectiv secţiunile 2,3 şi 4 ale Autostrăzii Sibiu – Piteşti şi Tunelul Meseş din Autostrada Transilvania.

În 2023 ar putea fi gata şi „tunelurile pentru urşi”, incluse iniţial în lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva. Acestea reprezintă ultima secţiune a cărei construcţie mai trebuie scoasă la licitaţie pentru ca şoferii să poată circula neîntrerupt pe autostradă de la Sibiu la Nădlac.

Realizarea programului de construcţie autostrăzi depinde însă de asigurarea finanţării, de încheierea cu succes a licitaţiilor în curs, de licitarea restului proiectelor din listă, dar şi de soluţionarea rapidă a blocajelor ce ar putea interveni ulterior în derularea contractelor cu antreprenorii.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
Nicușor Dan anunță că tramvaiele de pe linia 41 vor circula până la ora trei în noaptea de Înviere
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult......
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Antony Blinken: Washingtonul vrea să ofere statelor insulare din Pacific o ofertă mai bună decât cea chineză
Statele Unite vor să ofere insulelor din Pacific o "alegere mai bună" decât China, chiar dacă Washingtonul singur nu ...
Divizia spaniolă Cupra a grupului Volkswagen a prezentat noi interpretări pentru Formentor și Leon
Divizia spaniolă Cupra a grupului Volkswagen a prezentat noi interpretări pentru Formentor și Leon
Derivată din mai cunoscuta marcă SEAT, Cupra a prezentat în premieră mondială versiuni modificate ale modelelor Formentor ...
România are a treia cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană – Eurostat
România are a treia cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană – Eurostat
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media ...