Noua lege a pensiilor: procedura prin care dovediţi că aţi lucrat în condiţii speciale. Noutăţi pentru pensionarii din grupa I şi a II-a de muncă

Ministerul Muncii a lansat recent în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor. În proiect se explică modalitatea prin care pensionarii fac dovada vechimii în muncă în grupa I şi a II-a de muncă, realizate anterior datei de 1 aprilie 2001. De asemenea, în proiectul de act normativ se arată în ce situaţii adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi a II-a de muncă nu sunt valorificate ca vechime în muncă, dar şi care sunt perioadele asimilate stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă. ECONOMICA.NET vă spune în continuare ce prevede proiectul noii legi. 
Cristina Şomănescu - Dum, 19 aug. 2018, 18:48
Noua lege a pensiilor: procedura prin care dovediţi că aţi lucrat în condiţii speciale. Noutăţi pentru pensionarii din grupa I şi a II-a de muncă

Potrivit proiectului noii legi a pensiilor, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din:

  • unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;
  • activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii;
  • aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;
  • activitatea artistică desfăşurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.
  • mecanic de locomotivă şi ramă electrică de metrou; mecanic ajutor de locomotivă şi ramă electrică de metrou; mecanic instructor de metrou. Restul locurilor de muncă şi activităţilor în condiţii speciale de muncă sunt enumerate în anexele nr. 2 şi 3.

Constituie stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă şi perioadele în care un asigurat care îşi desfăşoară activitatea în condiţii speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă şi/sau în concediu de odihnă, dacă cel puţin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiţii de muncă și pentru care angajatorii datorează și plătesc contribuția de asigurări sociale, se arată în proiectul de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii.

Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care sunt încadrate în condiţii speciale.

Citeşte pe larg în Economica.net, la acest link,  despre algoritmul de reducere a vârstei standard de pensionare pentru pensionarii care au lucrat în condiţii speciale, respectiv condiţii deosebite de muncă.

Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001 în activităţile care sunt încadrate în condiţii speciale constituie stagii de cotizare în condiţii speciale, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare.

Stagiile de cotizare realizate în grupa I de muncă și condiții speciale mai mici de 2 ani se valorifică pentru reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 1.

Este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariaţii au desfăşurat activităţi de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate, conform legislaţiei anterioare în grupele I şi II de muncă, şi care, potrivit legislației în vigoare ulterior datei de 1 aprilie 2001 și până la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt încadrate în condiții speciale de muncă, se arată în proiectul noii legi a pensiilor.

Dovada vechimii în muncă în grupa I și/sau a II-a de muncă realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.

În cazul în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I și/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverințe eliberate de către angajatori sau alte persoane juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.

Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
Prin documente verificabile se înțelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/ activităților/ categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secția/atelierul/locul de muncă, precum și orice alte documente justificative.

În situaţia în care, ca urmare a verificărilor enumerate mai sus se constată încălcări ale legislației privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverințelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiții normale de muncă.

În cazul în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activității în grupele I și/sau a II-a de muncă, angajatorii sau alte persoane juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date sunt obligaţi să pună la dispoziția Casei Naţionale de Pensii și/sau a Caselor Teritoriale de Pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, pe baza cărora s-au eliberat aceste adeverințe, pentru verificarea respectării legislației în domeniu.

Perioada până la care se face reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale constituie stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, pentru care angajatorii datorează şi plătesc cota de contribuţie de asigurări sociale pentru condiţii speciale de muncă.

Cum vor fi majorate punctajele lunare pentru cei care au lucrat în grupa I şi a II-a de muncă

Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 şi cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau condiţii speciale beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, astfel:

  • cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;
  • cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii.

Cotele contribuţiilor de asigurări sociale sunt următoarele, conform proiectului noii legi a pensiilor publice:

25%, în cazul următoarelor categorii de persoane fizice care datorează contribuția de asigurări sociale sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, conform prevederilor Codului fiscal:

  • persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform Codului fiscal;
  • persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, definite conform Codului fiscal;
  • persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite conform Codului fiscal;
  • persoanele fizice care beneficiază de drepturi bănești lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condițiile legii;
  • persoanele fizice care beneficiază de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.

În cota contribuţiei de asigurări sociale, de 25%, este inclusă şi cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat, prevăzută de Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

– CAS de 4%, datorată de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, în cazul condiţiilor deosebite de muncă;
– CAS de 8%, datorată de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, în cazul condiţiilor speciale de muncă.

Momentan, noua lege a pensiilor este în stadiul de proiect de act normativ care se află în dezbatere publică. Ulterior perioadei de dezbatere publică, proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre dezbatere şi aprobare în comisiile de specialitate şi în plen. Legea se va aplica etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare.

Citiţi în ECONOMICA.NET şi:

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice din China că nu au oferit suficiente informaţii pentru investigaţia sa anti-subvenţii
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice din China că nu au oferit suficiente informaţii ...
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice (EV) din China că nu au pus la dispoziţie suficiente informaţii pentru investigaţia sa anti-subvenţii, au declarat pentru......
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel ...
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Impunerea unei taxe pentru marile companii producătoare de combustibili fosili ar putea stimula finanțarea pentru combaterea ...
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Așa cum Economica.net scris încă din primăvara anului trecut, Dacia ar putea înlocui varianta Stepway a modelului Sandero ...