Deutsche Telekom majorează dividendele, chiar dacă a făcut investiţii record în 2017

Deutsche Telekom se aşteaptă la o creştere a câştigurilor de bază în 2018, după ce anul trecut a realizat investiţii record de 12,1 miliarde de euro (14,9 miliarde de dolari) pentru modernizarea reţelelor, dar a avut şi posibilitatea de a majora dividendele, transmit Reuters şi Deutsche Welle.
Economica.net - joi, 22 feb. 2018, 09:41
Deutsche Telekom majorează dividendele, chiar dacă a făcut investiţii record în 2017

‘Ne-am ţinut din nou promisiunile în 2017 şi acţionarii ar trebui să profite din asta’, a afirmat directorul general Tim Hoettges, recomandând majorarea dividendelor pe 2017 la 0,65 euro per titlu, de la 0,50 euro per titlu în 2016.

Joi dimineaţă, la Bursa de la Frankfurt, acţiunile Deutsche Telekom au scăzut cu 0,6%, în timp ce indicele principal DAX înregistra un declin de 0,9%.

Compania se aşteaptă ca profitul ajustat înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) să urce cu 4% anul acesta, la 23,2 miliarde de euro, în timp ce analiştii estimează 22,8 miliarde de euro.

Dar în trimestrul patru din 2017 profitul operaţional a fost sub estimări, înregistrând un declin de 4,7%, la 5,02 miliarde de euro.

Deutsche Telekom, unde statul deţine 32%, se confruntă cu presiuni pentru a-şi majora investiţiile în bandă largă pe piaţa din Germania, pentru o conectivitate mai rapidă. La nivelul grupului, veniturile au crescut cu 2,5% anul trecut, la 74,9 miliarde de euro.

Pe piaţa internă, Deutsche Telekom a raportat o creştere a veniturilor de 2% în trimestrul patru din 2017, la 5,68 miliarde de euro, în timp ce profitul operaţional a urcat cu 4,7%, la 2,11 miliarde de euro.

Profitul net ajustat a crescut la 2,66 miliarde de euro, datorită unui câştig excepţional de 2,2 miliarde de euro la divizia din Statele Unite, T-Mobile US, pe fondul reformei fiscale din SUA.

Deutsche Telekom AG este cea mai mare companie europeană de telecomunicaţii, cu operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, precum şi în Marea Britanie.

Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul ‘T’.

Te-ar mai putea interesa și
Ferrari păstrează tradiția: Înlocuitorul lui 812 Superfast are motor V12
Ferrari păstrează tradiția: Înlocuitorul lui 812 Superfast are motor V12
Marca italiană de vehicule sport de lux Ferrari nu doar că menține tradiția motoarelor V12, dar a decis să menționeze asta clar în numele următorului său vehicul. Comercializat în variante......
Polonia doreşte cele mai bune relaţii cu SUA, indiferent de cine se află la putere – ministru polonez
Polonia doreşte cele mai bune relaţii cu SUA, indiferent de cine se află la putere – ministru polonez
Polonia doreşte să aibă "cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent de cine se află la putere", a declarat ...
Consumul național de energie electrică a coborât de Paști la noi minime istorice, greu de imaginat, sub 3.000 MW. Fotovoltaicele au fost prima sursă de energie electrică a României
Consumul național de energie electrică a coborât de Paști la noi minime istorice, greu de imaginat, sub 3.000 MW. Fotovoltaicele ...
Consumul național de energie electrică din rețele a scăzut duminică după-amiază, în prima zi de Paște, sub incredibilul ...
Numărul actelor antisemite a atins un nivel record, potrivit unui raport internaţional
Numărul actelor antisemite a atins un nivel record, potrivit unui raport internaţional
Liga Anti-Defăimare (ADL) a tras un semnal de alarmă duminică - în raportul său global anual - asupra "nivelului fără ...