Mega Image se extinde în Moldova

Retailerul olandezo-belgian Mega Image, lider pe segmentul supermarketurilor în Bucureşti, a pus ochii pe Moldova. Compania caută recruiter care să se ocupe de viitorul personal.
Economica.net - mar, 13 nov. 2018, 20:02
Mega Image se extinde în Moldova

După ce a împânzit toate cartierele Bucureştiului cu câte un supermarket Mega Image sau un magazin de proximitate Shop&Go, ieşind ulterior din regiune, la Cluj şi Timişoara, retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize se uită acum şi spre zona Moldovei. Compania a lansat anunţuri de recrutare prin care caută recruiter care se va ocupa de „asigurarea necesarului de personal pentru zona Moldovei”. Acesta se va ocupa de gestionarea proiectelor de recrutare aferente reţelei de magazine din zona Moldovei şi ar trebui să aibă studii superioare, de preferat în domenul psihologiei, experienţă anterioară în recrutare volum/blue collar, experienţă anterioară în zona de administrare personal (întocmire formalitati de angajare) constituie un avantaj; cunoştinţe de bază despre legislaţia muncii, etc.

Amintim că prima mutare importantă a companiei spre alte regiuni ale ţării s-a produs în aprilie 2017 prin deschiderea unui magazin în proiectul Platinia din Cluj. În momentul de faţă, retailerul operează în judeţ şase unităţi Mega Image şi două Shop&Go. De asemenea, în vara acestui an, compania şi-a făcut cunoscută sigla şi în Timişoara, prin inagurarea unui supermarket şi trei magazine de proximitate Shop&Go. 

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanț de supermarketuri din România, cu o rețea ce cuprinde peste 500 magazine în Bucuresti, Constanța, Ploiești, Brasov, Târgoviște și alte orașe din țară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești. Mega Image își propune să ofere consumatorilor, în fiecare zi, servicii de calitate și o gamă de produse hrănitoare, sănătoase și sigure, la prețuri accesibile.

Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internațional ce operează în prezent pe trei continente.

 

Te-ar mai putea interesa și
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING Bank și-a anunțat clienți că din toamna acestui an renunță la un serviciu important pentru toți cei obișnuiți să plătească cu telefonul. ...
Zabka închiriază primele depozite în România
Zabka închiriază primele depozite în România
DRIM Daniel Distribuție FMCG, care a fost cumpărat de retailerului polonez Zabka, a închiriat primele depozite pentru ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ...
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
Încă 3,5 hectare de parc, cu o lungime de 580 de metri, au fost date în folosinţă de azi, în Sectorul 6. Este a doua ...