Bursa de Valori Bucureşti va urca, de luni, la statutul de piaţă emergentă

Piaţa de capital România este inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020. Bursa de Valori Bucureşti (BVB) anunţa în aprilie că furnizorul global de indici FTSE Russell a anunţat în cadrul revizuirii interimare din martie 2020 o serie de clarificări în cazul promovării României la statutul de Piaţă Emergentă Secundară, scrie Agerpres.
Economica.net - Dum, 20 sept. 2020, 06:56
Bursa de Valori Bucureşti va urca, de luni, la statutul de piaţă emergentă

Astfel, FTSE Russell confirmă că România este pe cale să fie inclusă în indicii FTSE de pieţe emergente în cadrul revizuirii din septembrie 2020. Verificarea eligibilităţii pentru includerea în indici se va realiza în cadrul revizuirii anuale FTSE Global All Cap din septembrie 2020 şi se va baza pe datele de tranzacţionare de la 30 iunie 2020. Revizuirea din septembrie va analiza lichiditatea individuală a companiilor monitorizate (8 companii româneşti ce îndeplinesc criteriile de dimensiune ale FTSE Russell) în perioada iulie 2019 – iunie 2020. Pentru ca o companie să îndeplinească criteriul de lichiditate, aceasta trebuie să aibă o lichiditate mediană lunară de cel puţin 0,05% pentru minim 10 din 12 luni. Măsurarea lichidităţii, conform metodologiei FTSE Russell, se realizează pentru fiecare companie ca raport dintre mediana lunară a volumelor tranzacţionate zilnic şi numărul de acţiuni free float.

În acest sens, FTSE Russell a emis următoarele precizări privind promovarea României: „În urma revizuirii anuale FTSE Equity Country Classification din septembrie 2019, Romania va fi reclasificată de la statutul de Piaţă de Frontieră la statutul de Piaţă Emergentă Secundară începând cu septembrie 2020. Cu toate acestea, companiile româneşti vor fi incluse în seria de indici FTSE Global Equity Index Series (GEIS) dacă minimum două companii îndeplinesc criteriile de eligibilitate FTSE Global All Cap pe baza datelor de tranzacţionare de la 30 iunie 2020”.

Pe baza calculelor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi a valorilor curente privind numărul de acţiuni considerate free float, la sfârşitul lunii martie 2020, două companii româneşti sunt pe cale să fie incluse în indicii de Piaţă Emergentă ai FTSE Russell, respectiv Banca Transilvania (TLV) şi S.N. Nuclearelectrica (SNN). Acestea ar trebui să îndeplinească în continuare criteriile de lichiditate, în următoarele trei luni. Astfel, Banca Transilvania trebuie să asigure o lichiditate mediană zilnică de cel puţin 2.150.000 de acţiuni pentru încă două luni, în timp ce S.N. Nuclearelectrica trebuie să asigure o lichiditate mediană zilnică de cel puţin 27.000 de acţiuni pentru cele trei luni rămase, până în iunie 2020.

Bursa de Valori Bucureşti menţionează că va continua să lucreze împreună cu companiile emitente, participanţii la piaţă şi autorităţile pentru îmbunătăţirea lichidităţii pieţei şi pentru a asigura includerea în indicii de pieţe emergente ai FTSE Russell în septembrie 2020 şi mai departe pentru a creşte semnificativ numărul companiilor româneşti incluse în indici FTSE Russell Emerging Markets.

De asemenea, BVB va continua iniţiativele de promovare a realizărilor şi evoluţiei pieţei în rândul investitorilor globali şi locali pentru a consolida percepţia acestora referitoare la infrastructura solidă şi calitatea pieţei româneşti, dar şi pentru a consolida interesul lor faţă de oportunităţile pieţei.

Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunţat, pe 26 septembrie 2019, că România a fost promovată de la statutul de Piaţă de Frontieră la statutul de Piaţă Emergentă Secundară, iar decizia va deveni efectivă începând cu septembrie 2020.

Cu acel prilej, Lucian Anghel, preşedintele de atunci al Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, afirma că promovarea României la statutul de Piaţă Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piaţa de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană.

„Promovarea României la statutul de Piaţă Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piaţa de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană. România merita să fie promovată pentru că a demonstrat, în repetate rânduri, că este o piaţă funcţională şi accesibilă. Un nou statut înseamnă noi posibilităţi de investiţii. Fonduri mult mai mari decât cele de până acum şi care gestionează sute de miliarde de euro vor putea să investească în România în următorii ani pentru că până acum aceşti administratori de fonduri erau restricţionaţi, prin prospect, să investească în pieţele de frontieră. Tocmai de aceea, investitorii români ar putea să beneficieze pe termen lung de această promovare fructificând randamentele oferite de oportunităţile investiţionale pe bursă. Am dori să le mulţumim tuturor entităţilor implicate în piaţa de capital şi autorităţilor care au fost aproape de bursă în acest proces de reformă a pieţei locale care a început acum aproape şapte ani”, a declarat Lucian Anghel.

Potrivit unui comunicat al BVB, furnizorul global de indici FTSE Russell a promovat România la statutul de Piaţă Emergentă de la cel de Piaţă de Frontieră, decizia fiind luată după ce România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.

Te-ar mai putea interesa și
1,2 km de conductă de termoficare reabilitați, dați în folosință în București
1,2 km de conductă de termoficare reabilitați, dați în folosință în București
Compania Municipală Energetica Servicii București a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magistrala II-III......
Zilele însorite și calde vor alterna cu cele ploioase și reci în luna mai – prognoză ANM
Zilele însorite și calde vor alterna cu cele ploioase și reci în luna mai – prognoză ANM
Vremea va fi instabilă în luna mai, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zilele reci şi ...
Mesaj important de la Ryanair pentru toți cei care zboară spre Marea Britanie
Mesaj important de la Ryanair pentru toți cei care zboară spre Marea Britanie
Ryaniar, cea mai mare companie aeriană din Europa, a transmis un anunț important pasagerilor care zboară spre și dinspre ...
Porți de protecție la metrou: Ce se mai întâmplă cu proiectul – pilot din stația Berceni
Porți de protecție la metrou: Ce se mai întâmplă cu proiectul – pilot din stația Berceni
Poarta de protecție din cadrul proiectului - pilot din stația de metrou Berceni a fost omologată și urmează să fie ...