Guvernul a aprobat memorandumul cu privire la construirea podului peste Dunăre de la Zimnicea

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi un memorandum cu privire la realizarea podului peste Dunăre, între Sviştov (Bulgaria) şi Zimnicea.
Economica.net - joi, 18 apr. 2019, 15:32
Guvernul a aprobat memorandumul cu privire la construirea podului peste Dunăre de la Zimnicea

„S-a aprobat astăzi un memorandum cu privire la realizarea proiectului de investiţii podul peste Dunăre, între Sviştov şi Zimnicea. Este un proiect discutat la nivelul celor doi prim-miniştri, român şi bulgar, în cadrul reuniunii cvadrilaterale din 29 martie, de la Snagov. În prezent, transportul dintre România şi Bulgaria se realizează pe două poduri, respectiv Giurgiu şi Calafat şi cu bacul de la Călăraşi şi Zimnicea. Soluţia propusă pentru realizarea acestui obiectiv este cea a parteneriatului public-privat. (…) Proiectul va contribui şi la realizarea unor coridoare de tranzit pentru traficul rutier cu asigurarea legăturii între Europa Centrală şi de Nord spre zona de sud a Europei, respectiv Turcia, Grecia, Albania, prin România şi Bulgaria, iar Ministerul Transporturilor şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză vor face în perioada următoare demersuri legislative şi organizatorice pentru a implementa rapid acest proiect important”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că în şedinţa de Guvern au mai fost adoptate două acte normative referitoare la infrastructura rutieră.

„Este vorba în primul rând de obiectivul de investiţii autostrada Lugoj-Deva, pentru care au fost revizuiţi, adoptaţi indicatorii tehnico-economici adaptaţi la noile condiţii, un tronson cu o lungime totală de peste 100 de km – cuprinde 8 noduri rutiere, peste 100 de poduri, pasaje, viaducte, la care se adaugă un drum de legătură cu Lugoj de 10 km. În acest moment, se desfăşoară lucrări de execuţie la 3 dintre cele 5 loturi ale acestei autostrăzi, celelalte două fiind deschise parţial circulaţiei. Valoarea totală a investiţiei este de 5,5 miliarde de lei, lucrarea va fi gata în 36 de luni, iar obiectivul este finanţat atât din fonduri europene, cât şi din fonduri de la bugetul de stat. Al doilea proiect de act normativ se referă la un sector de aproape 19 km din drumul naţional 66A, care face legătură între Câmpul lui Neag şi Valea Cernei, din judeţul Gorj. Aici valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 307 milioane de lei, bani ce provin din bugetul de stat. Termenul de execuţie este de 36 de luni”, a menţionat acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Scumpiri pentru mâncare şi în aprilie. Indicele global al preţurilor produselor alimentare (FAO) a urcat pentru a doua lună consecutivă
Scumpiri pentru mâncare şi în aprilie. Indicele global al preţurilor produselor alimentare (FAO) a urcat pentru a doua ...
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au......
Grecia a interzis orice import de energie electrică în orele cu soare pe cer, începând de azi până pe 7 mai
Grecia a interzis orice import de energie electrică în orele cu soare pe cer, începând de azi până pe 7 mai
Operatorul independent de transport al energiei electrice (IPTO) din Grecia, omologul Transelectrica, a anunțat suspendarea ...
Alegeri Marea Britanie – Victorie importantă a Laburiştilor, rezultate slabe pentru Conservatori
Alegeri Marea Britanie – Victorie importantă a Laburiştilor, rezultate slabe pentru Conservatori
Partidul Laburist britanic, de opoziţie, a câştigat vineri un mandat parlamentar în nordul Angliei, provocând o pierdere ...
Coreea de Sud va amenda distribuitorii de alimente pentru aşa-numita „shrinkflation”, reducerea dimensiunii (greutăţii) produselor
Coreea de Sud va amenda distribuitorii de alimente pentru aşa-numita „shrinkflation”, reducerea dimensiunii ...
Autoritatea pentru concurenţă din Coreea de Sud (FTC) a anunţat vineri că producătorii şi distribuitorii de alimente ...