Salvare temporară pentru Valea Jiului: CE Hunedoara primește din nou, prin lege, servicii de sistem

Complexul Energetic Hunedoara va beneficia și în continuare de facilitatea oferită până acum prin legislație, de a furniza servicii de sistem, adică de a primi bani de la consumatorii de energie electrică pentru a “ține calde” grupurile din centralele pe huilă Mintia și Paroșeni.
Mihai Nicuţ - mie, 24 iun. 2020, 18:13
Salvare temporară pentru Valea Jiului: CE Hunedoara primește din nou, prin lege, servicii de sistem

Ministerul Economiei a pus în dezbatere publică “Ordonanță de urgență pentru prorogarea termenului de aplicare a măsurilor prevăzute prin  Ordonanța de urgență  a Guvernului nr. 26/2018 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranţa alimentării cu energie electrică”.

Mai precis, prin ea, se propune “prelungirea obligaţiei Societății Complexul Energetic Hunedoara – S.A. de a furniza servicii tehnologice de sistem către Operatorul de transport şi sistem, la o valoare a puterii electrice de cel puţin 400 MW, în condiţiile reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, în vederea menţinerii nivelului de siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional, până la data de 31.12.2020”.

De asemenea, Transelectrica are obligația “de a stabili capacitatea lunară corespunzătoare serviciilor tehnologice de sistem, reprezentând rezervă terţiară lentă, până la data de 31.12.2020”. Compania, care operează cele două termocentrale din Valea Jiului, Mintia și Paroșeni, și minele de huilă care mai funcționează a primit prin lege, acum doi ani, dreptul de a asigura servicii de sistem-rezervă terțiară lentă-plătită de Transelectrica, deci în final de toți consumatorii, până la jumătatea acestui an. Termenul va fi extins până la finalul anului, prin acest OUG.

Iată ce scrie în nota de fundamentare:

Societatea Complexul Energetic Hunedoara – S.A. are o situație economică dificilă, compania fiind, din data de 14 noiembrie 2019, în insolvență.

“De asemenea, statul român are obligația de punere în aplicare a Deciziei CE  (2018)7308 de recuperare a ajutorului de stat ilegal acordat Complexului Energetic Hunedoara, fiind realizate, până la acest moment, acțiuni privind inventarierea bunurilor din proprietatea CEH, pentru care urmează să se stabilească valoarea de piață. Din păcate, procesul de evaluare este încetinit în contextul crizei COVID-19. În urma finalizării procesului de evaluare și a stabilirii tabelului final al creanțelor care va include și ajutorul de stat declarat ilegal, se vor lua decizii cu privire la reorganizarea companiei, darea în plata a unor active și/sau lichidarea altora.

În aceste condiții, singurele venituri certe ale companiei provin de la operatorul de transport pentru serviciile tehnologice de sistem (banda de reglaj secundar, rezervă terţiară rapidă şi rezervă terţiară lentă)”.

În nota de fundamentare se mai explică ce s-a spus și acum doi ani: este nevoie ca centralele pe huilă să poată funcționa pentru că altfel ar fi afectată dramatic adecvanța sistemului energetic național.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice din China că nu au oferit suficiente informaţii pentru investigaţia sa anti-subvenţii
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice din China că nu au oferit suficiente informaţii ...
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice (EV) din China că nu au pus la dispoziţie suficiente informaţii pentru investigaţia sa anti-subvenţii, au declarat pentru......
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel ...
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Impunerea unei taxe pentru marile companii producătoare de combustibili fosili ar putea stimula finanțarea pentru combaterea ...
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Așa cum Economica.net scris încă din primăvara anului trecut, Dacia ar putea înlocui varianta Stepway a modelului Sandero ...