Transelectrica şi Transgaz vor merge la noul Minister al Infrastructurii, condus de Lucian Bode – surse

Cei doi operatori de transport şi sistem, administratori ai reţelor de gaze şi energie electrică, Transgaz şi Transelectrica, vor fi transferate la noul minister al Infrastructurii, potrivit unor surse din piaţa de energie apropiate de PNL.
Mihai Nicuţ - mar, 22 oct. 2019, 18:51
Transelectrica şi Transgaz vor merge la noul Minister al Infrastructurii, condus de Lucian Bode - surse

Transgaz şi Transelectrica nu vor rămâne în coordonarea viitorului Minister al Economiei, care va prelua şi actualul Minister al Energiei, în structura viitorului cabinet Orban, ci vor fi transferate la noul Minister al Infrastructurii, care va rezulta din comasarea Ministerelor Transporturilor şi Comunicaţiilor, potrivit surselor noastre.

La nivelul viitorului Minister al Infrastructurii care va fi condus de Bode, se va crea un fel de direcţie de administrare a infrastructurii critice a statului, în care ar urma să intre, alături de altele, şi reţelele naţionale de transport ale gazelor şi energiei electrice.

În trecut cele două companii au mai fost transferate de la un minister la altul, iar soluţia de acum, când ele sunt la Economie şi nu la Energie, este ca urmare a unei obligaţii europene, sau aşa se motivează: nu poate exista acelaşi “proprietar” şi al reţelelor de transport, care sunt deschise accesului tuturor operatorilor, şi al producătorilor de energie electrică şi gaze.

Lucian Bode este numele cel mai des vehiculat pentru acest nou portofoliu, şi singurul de altfel pomenit în ultimele zile. Bode, deputat PNL, a mai fost în trecut ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

Premierul desemnat Ludovic Orban va prezenta oficial structura şi componenţa viitorului său cabinet cel mai probabil vineri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al capitalei britanice care obţine un al treilea mandat, au......
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Impunerea unei taxe pentru marile companii producătoare de combustibili fosili ar putea stimula finanțarea pentru combaterea ...
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Așa cum Economica.net scris încă din primăvara anului trecut, Dacia ar putea înlocui varianta Stepway a modelului Sandero ...
Sarea și ceaiul de urzici, promovate de târgurile internaționale de turism. Ministerul Economiei pregătește Ruta Turismului Fitoterapeutic
Sarea și ceaiul de urzici, promovate de târgurile internaționale de turism. Ministerul Economiei pregătește Ruta Turismului ...
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) prmovează intens la târgurile internaționale de turism, ...