Home / Stiri financiare / Statul vrea să limiteze cumpărarea de terenuri de către străini, din 2014

Statul vrea să limiteze cumpărarea de terenuri de către străini, din 2014

teren agricol

Străinii vor fi limitaţi la cumpărarea de terenuri în România de la 1 ianuarie 2014, după liberalizarea pieţei, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Ministrul a precizat că măsurile pe care le ia statul începând cu 2013 sunt menite să stopeze un fenomen de care românii s-au speriat. Acum, persoanele fizice străine nu deţin terenuri în ţara noastră, însă acest lucru se va schimba de la 1 ianuarie 2014, conform tratatului de aderare pe care România l-a semnat.

De la anul, va exista o agenţie, cel mai probabil Agenţia Domeniilor Statului, care să dea aviz persoanelor fizice străine interesate de achiziţia de terenuri în România, după modelul altor state membr

 Unele state membre, a spus ministrul, au impus o limită de suprafaţă la cumpărarea terenurilor de către persoanele fizice, iar alte state au condiţionat acest lucru de existenţa experienţei în domeniul agricol în statul respectiv.

luni, 15 octombrie 2012, 582 afisari

Curs BNR vineri, 19 aprilie 2024

1 EUR4.9764 RON
1 USD 4.6687 RON

Evolutia Euro in ultimele 7 zile

Convertor valutar BNR

=
Rezultat + TVA (RON):
TVA 19% (RON):
Convertor valutar avansat

Cursul mediu pe 3 luni

Ianuarie Februarie Martie
Euro 4,9748 4,9748 4,9709
USD 4,5640 4,6097 4,5735

Cel mai bun curs la banci

1 EUR = 5.0500 RON
la OTP Bank Romania
1 USD = 4.7539 RON
la OTP Bank Romania
valabil pentru cumparare, la 17.01
Curs valutar banci

Convertor valutar banci

Creditare

Stiri financiare

Citeste toate stirile Codul fiscal

Promotii banci

Vezi toate promotiile