5 mituri despre problema creditelor in franci elvetieni
Recenta apreciere a francului elvetian, care a bagat spaima-n debitorul român cu rate în asa-zisa "valuta exotica", a adus la suprafata si o serie de mituri, îndemnuri si judecati revansarde ori patimase. Sa luam cinci dintre ele, sa vedem daca stau în picioare.
BNR nu putea sa interzica creditele in franci, a luat masuri, a crescut RMO la 40%.
BNR nu putea sa interzica creditul in franci, euro, yeni, rupii sau yuani. Nici nu trebuia sa o faca explicit, dar avea parghii sa o faca de facto. Sa vedem de ce argumentul BNR - institutia care nu a recunoscut vreodata ca a gresit - nu sta in picioare si e doar “fum si oglinzi”.
Ati observat ca in ultima vreme bancile nu mai dau credite in euro? De ce? Sunt interzise? Nicidecum. Doar ca normele prudentiale fac calificarea debitorului la astfel de imprumuturi foarte dificila, aproape imposibila in cazul creditelor de consum, de pilda - de altfel, bancile nici nu prea mai au in oferta astfel de credite. Si vorbim despre euro, moneda in cazul careia BNR are parghii de interventie pe curs - nu despre “exotice”.
Acelasi lucru putea sa il faca in oricare din anii de boom, dar s-a abtinut. In 2007 a relaxat suplimentar normele de creditare si a vazut pericolul abia in august 2008, cam tarzior, cand a introdus obligativitatea ca bancile sa faca teste de stres pe fiecare debitor in parte in functie de valuta creditului, cu procente diferite in functie de valuta. Nu s-a modificat nimic in legislatia europeana intre ianuarie 2007 si august 2008 si nici n-avea ce, pentru ca tarile din afara zonei euro au independenta in luarea deciziilor macro-prudentiale.
Detalii, pe Economica
